Vara s-a sfarsit, un film despre eclipsa si copilarie

Mi-am dorit sa vad filmul asta inca de cand am citit despre el. 

Dincolo de faptul ca este un film din care poti intelege cum consideri si nu sunt sigura ca am inteles corect, cred ca nici macar nu conteaza; am simtit melancolia unei copilarii frumoase si colorate.

2

Mi-am amintit despre isteria cu eclipsa din ’99, procurarea ochelarilor si urmarirea orei exacte de intuneric; am rememorat amuzata despre cum ma certa mama de fiecare data cand intarziam de pe-afara; am retrait sarbatorirea zilei de nastere acasa (prilej pentru parinti sa le fie generata o durere de cap in dimineata urmatoare) mai mult cu prietenii parintilor tai (care-ti cumparau, mai mereu, hainute care-ti erau mari) decat cu prietenii tai; despre cum mi-am julit genunchii cand am invatat sa merg pe bicicleta.

Am ras din suflet cu o gramada de ocazii pe parcursul filmului, inclusiv atunci cand copiii decupau din Formula As – o publicatie pe care o citea mama mereu si al carei titlu mereu m-a amuzat; gaseam si eu uneori cate un articol de citit. 

Si mai presus de toate, mi-am amintit de walk-man-ul pe care mi l-a cumparat tata prin liceu si pe care il am si acum (Aiwa) si pe care l-am scos din dulap (impreuna cu toate casetele) si merge – il redau aici (din pacate nu mai am castile originale); eram la fel de mandra si ma credeam la fel de interesanta ca si copiii din film, fredonand pe strada cu castile pe urechi – cred ca si eram caci Aiwa al meu e un super walk-man, avangarda audio si alta nu. Asta cred ca e amintirea favorita pe care am rememorat-o. 

1

Si sigur, fascinatia aparatului Polaroid pe care nu l-am avut.

Mie mi-a placut mult, mi-a rememorat copilaria mea tare frumoasa si mi-a dat o stare foarte aparte – old school kind of feeling. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.