TIFF.16, o editie de poveste

Editia TIFF din acest an (cea cu numarul 16, o varsta asa de frumoasa si colorata) a fost pentru mine cea de-a 2-a editie la care merg si, nu pentru ca o spun doar eu, dar si cifrele, a fost cea mai buna de pana acum.

TIFF-cluj

Mi s-a parut intotdeauna complicat sa definesti cum anume o editie de festival deja matur poate fi mai buna decat alta, dar s-a simtit in mod fidel ca asa a fost – si pentru ca a fost mai multa lume si atmosfera mai colorata (plus 20% bilete vandute fata de anul trecut si o serie intreaga de filme sold out din primele zile de vanzare a biletelor), mai multi regizori, actori si oameni din lumea filmului si atmosfera s-a simtit mai autentic si pentru ca a fost mai divers la capitolul categorii de filme (de-alde VR&Co. sau filme premiate la alte festivaluri), all in all – a fost o editie de povestit nepotilor.

Noi (adica si eu si cealalta Oana) ne-am dus cu lista de filme facuta de-acasa si cu biletele luate online, asa cum sta bine unor participante cu experienta la festivalurile de film. Nu spun ca a fost usor sa alegem, insa eu cred ca am ales chiar cele mai faine productii pe care le-am avut la indemana in zilele in care am fost la festival.

N-ascund ca am jubilat cand am vazut ca ruleaza On body and soul si a fost primul pe lista mea de filme si primul cu bilete cumparate (de altfel, se pare ca graba mea a fost justificata caci ambele proiectii au fost sold out); despre el am scris intr-un articol separat (caci merita un articol doar pentru el), asa ca nu mai spun nimic decat ca mi-a zguduit universul cinematografic.

Din ce am mai vazut si mi-a placut mult au fost scurtmetrajele romanesti (partea I) care au avut ocazia sa-mi arate, inca o data, desi nu cred ca era necesar, ca cinematografia romaneasca este pe un incredibil val si asta ma bucura mult. Din aceeasi serie de filme romanesti, Breaking News mi-a placut ca un film care traieste si povesteste in mod sincer si autentic si pe care il vom avea pe marile ecrane cel mai probabil din toamna.

Si pentru ca organizatorii si-au propus, in acest an, sa deschida festivalul si catre comedii, o alegere usor exotica pentru un festival de film, m-am bucurat cu gura pana la urechi de Wild Mouse, o comedie neagra incredibil de sincer si de bine executata.

Si, cum s-ar spune last but not least, mi-a placut, pana in adancul sufletului si la coarda sensibila, castigatorul trofeului TIFFMy happy family (prezent si la Berlinale, intr-o sectiune avangardista – Forum). Este primul film georgian pe care am ocazia sa-l vad si este, cu certitudine, inceputul unei frumoase prietenii caci mi-au placut mult atat modul de abordare cinematografica si ideea lui incredibila (de emancipare  a unei sotii si mame), dar si vizualul filmului si, in final, mi-a placut teribil senzatia atat de placuta si deschisa pe care mi-a imprimat-o.

Sunt toate filme pe care le pun cu mare incredere si convingere pe lista mea de cele mai bune filme all times si ma bucur de ocazia incredibila pe care am avut-o sa le vad intr-un cadru atat de special – la TIFF; multe dintre ele vor rula si pe marile ecrane de cinema clasic (de mall) sau la Elvira Popescu sau Muzeul Taranului Roman si indemn cu mare caldura spre vizionarea lor.

Din ce am vazut eu (Oana Valeria) si mi-a placut, despre Heartstone v-am povestit deja ca are potential de all-time favourite (pentru mine, cel putin), asa ca vreau sa va mai adaug pe lista de “musai de vazut” inca trei filme – Una mujer fantastica, El rei borni si The Party.

Una mujer fantastica (fara nicio legatura cu ultra-mediatizatul Wonder Woman) este un film extrem de realist, genul care te pune pe ganduri si te face sa te re-evaluezi ca persoana. Tu cat de deschis esti in gandire? Felul in care alegi sa reactionezi la povestea Marinei, femeia fantastica sus-numita, poate fi cel mai edificator raspuns la aceasta intrebare.

Una mujer fantastica

El rei borni (adica Regele cu un singur ochi) a fost filmul cu care mi-am inceput TIFF-ul din acest an si a fost o gura de aer proaspat. Filmul abordeaza subiecte actuale, cu puternice implicatii politice, dar care sunt prezentate mestesugit, reusind sa starneasca rasul, dar si sa explice concepte, poate nu asa de comune, pe intelesul tuturor. Iar finalul nu face decat sa sporeasca nota de originalitate a unui film usor atipic pentru o competitie, dar cu atat mai demn de a fi urmarit.

el rei borni

Tot atipic este si The Party, mai ales prin durata de doar 70 minute, ceea ce ma face sa cred ca sansele de a-l vedea in cinematografe nu sunt chiar foarte mari. Sper sa ma insel, insa, pentru ca este un film (ok, un mediu-metraj) care chiar merita vazut. Cu o distributie de zile mari – Patricia Clarkson, Kristin Scott Thomas, Bruno Ganz, Emily Mortimer, Cillian Murphy, Timothy Spall, Cherry Jones – si un buget de zile negre, pelicula se remarca, in primul rand, prin cadrele alb-negru si prin scena de la inceput. Va recomand sa stati cu ochii pe April, personajul interpretat de Patricia Clarkson, cea care pare ca a tras biletul castigator: replicile ei sunt savuroase. Concluzia: este o petrecere la care nu v-ati dori sa fiti invitati, dar la care veti dori sa luati parte din postura de spectatori.

the party

Leave a Reply

Your email address will not be published.