Savoarea concentrata ca intr-o cutie cu Sardin-e

Asa cum incep multisoare din articolele mele, asa va incepe si acesta – imi propusesem sa ajung la Sardin de ceva timp si iata ca s-a potrivit in duminica Floriilor.

Este putin complicat de inceput si de terminat, caci pare ca sunt multe de impartasit despre aceste loc unde miroase a apa si a peste, a deschis si a Italia, cam in aceeasi masura si unde te gasesti, inca de la intrare, intr-un loc al unei foarte speciale colectii de instrumente de gatit si de baut, de cantarit si din nou, de gatit si de baut.

Dupa ce te avanti putin si in meniu, apar si primele semne de incantare gustativa, dupa ce vizualul a fost deja bifat. Eu nu sunt o fana a fructelor de mare, insa imi place mult pestele si m-am delectat cu primul lup de mare ever, foarte bine gatit si proaspat, asezonat cu o polenta gorgonzola aka mamaliga cu branza (care desi este un clasic usor reinventat, nu exagerez cu nimic cand spun ca are acelasi gust ca mamaliga cu branza de putina de la bunica pe care o mancam adesea in copilarie); drept care este fair sa spun ca a fost un foarte bun inceput pentru ceea ce sigur va fi o lunga si frumoasa prietenia cu lupul de mare.

Am gustat si dintr-o salata de caracatita, de dragul experimentului si voi recunoaste ca a fost unul reusit, ne-a adus aminte de luna noastra de miere din Calabria.

Si desi unii ar spune ca vinul rosu nu se potriveste cu pestele, eu voi spune ca alegi sa bei ce simti ca vrei si am ales un cupaj rosu Iacob de la Ceptura, 2015 si s-a dovedit a fi alegerea cea mai buna pentru ziua floriceasca pe care o sarbatoream.

Am terminat cu o inghetata de casa cu dulceata (calda) de capsune, care are gust exact ca dulceata bunicii mele si o spun raspicat, a fost absolut din alta lume – una in care curge inghetata buna pe strada.

Si mai spun un secret, relaxarea si voia buna a domnilor care intermediaza servirea aka chelnerii contribuie la tot acest dolce far niente ultra savuros (e drept ca am stat langa bucataria deschisa, norocul nostru).

Una peste alta nu sunt genul care sa faca fotografii ale bucatelor, insa era chiar pacat caci au fost o adevarata poezie gastronomic-lirica. Este ceea ce noi numim, in Moldova, Viata si Acordeoane!

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *