On body and soul, cel mai potrivit titlu pentru un film despre trup in suflet

De fiecare data cand scriu despre ceva ce-mi place peste masura, mi-e greu sa-mi adun ideile, imi zboara prin minte zgomotoase.

On body and soul a fost pe lista mea de dorinte inca de cand l-am gasit intre filmele din competitia oficiala de la Berlinale; n-am reusit sa-l vad atunci si, dupa Ursul de Aur, mi l-am dorit chiar si mai mult.

             On-Body_Soul

Nu ascund faptul ca atunci cand l-am gasit in lista de filme de la TIFF2017, m-am bucurat ca un copil cand primeste dulciuri – din adancul sufletului; am simtit ca avea sa-mi placa mult si sa-mi ancoreze acest TIFF. 

Nu m-am inselat, desi n-aveam cum sa inteleg cum avea sa fie – a fost intre filmele vazute peste timp care mi-au marcat perspectiva; mi-au influentat abordarea.

 du-ma, fericire, in sus si izbeste-mi tampla de stele, pana cand lumea mea prelunga si in nesfarsire se face coloana sau altceva mult mai inalt si mult mai curand.” (N. Stanescu, Ce bine ca esti

Cred ca as putea sa scriu doar atat si pentru ca Nichita Stanescu mi-a reinventat abordarea literara si mi-e atat de aproape de suflet, dar si pentru ca si filmul este conceptual-poetic-metafizic si il descriu bine versurile. 

Nu sunt multe filmele care, cred eu, reusesc sa patrunda si sa sondeze atat de adanc si atat de aparte in suflet si in legaturile de dincolo de fizic dintre un el si o ea – situatie in care aproape ca e pacat ca exista si fizic si nu se poate ramane dincolo de el. 

E foarte interesant cum, desi in film e vorba si despre trup si placerile imediate, tot acest imediat pare subordonat tot metafizicului si conceptului deloc imediat de apropiere dintre cei doi. 

Nici nu cred ca are sens discutia despre cum era fiecare dintre cei doi (el & ea) si care or fi fost motivele pentru care asa erau, cert este ca, daca se poate comunica metafizic, altceva nici nu pare sa mai conteze. 

       on-body-and-soul1

De altfel, pentru ca nu suntem construiti in mod perfect (si) ermetic, sunt ceva-uri care trebuie sa ne lipseasca astfel incat sa putem atinge limite nebanuite pentru ceva-urile pe care le avem din plin; adica nu cred ca un (aparent) perfect poate experimenta ceva atat de profund, pentru ca certitudinea perfectiunii lui nu poate sa-i permita; e nevoie de minusuri sa poti ajunge la plusuri, asa este si cu personajele noastre, aparent asa de imperfecte.

Cum nici despre scenele explicite din film (intre noi fie vorba, am vazut cu mult mai serioase decat atat) nu cred ca trebuie aprofundata discutia, ele cred ca vin sa contureze conceptul si sa aduca un corespondent real suprarealului generic, sa coboare putin inaltul despre care vorbim; adica nu-i nimic de speriat, este doar putina culoare.

Asa ca, aer in piept si cu sufletul si mintea deschise, mers la cinema si vazut aceasta capodopera cinematografica si de simturi. 

One thought on “On body and soul, cel mai potrivit titlu pentru un film despre trup in suflet

Leave a Reply

Your email address will not be published.