La bunicii mei este ca intr-o carte de povesti nemuritoare

Am crescut fiind destul de egoista (nu dadeam jucariile altor copii, le urcam pe niste rafturi inalte sa nu ajunga la ele), pana a aparut fratele meu si m-am mai schimbat (mi-a stricat el toate jucariile pastrate); apoi m-am casatorit si am crescut si s-a terminat cu egoismul.

Acum nu stiu cum sa fac sa impart si sa impartasesc mai mult, sa ofer din tot ce vad si fac.

Radeam cu mama, sambata de dimineata si cu frate-miu care-mi spuneau, in timp ce eu fotografiam de zor pompa din fata casei bunicilor, ‘Oana o pune de-un articol‘ si asa a si fost, exact asta crosetam caci nu pot sa nu arat tututor frumusetea colorata si nu pot sa nu povestesc despre starea aparte de la poale de munte si peste dealurile mereu verzi.

La bunicii mei la poalele Ceahlaului, am cea mai apasata senzatie de copilarie, mi se plimba prin fata ochilor cadre nesfarsite si in suflet sentimentul ala de nepasare placuta. 

La intrebarile perpetue referitoare la senzatia pe care o am aici as spune ca-i genul de stare in care nu-ti pasa de nimic decat de atunci si acolo. 

E adevarat ca toamna e tare frumos si atat de multa culoare si, dimineata la cafea cu picioarele pe iarba, trag aer tare pe toate narile si ma cuprinde o stare de liniste asezata. 

E greu de pus in cuvinte frumusetea, drept care raman la fotografii si cu aerul tare in simturi si culoarea in ochi. 

… pentru mama, cu drag.

Please follow and like us:

One thought on “La bunicii mei este ca intr-o carte de povesti nemuritoare

  1. …nu as spune “fiind destul de egoista” mai degraba “speciala” da “un copil si o copilarie altfel”
    ..se spune ca ” este bine sa pastrezi ceva din a fi copil toata viata”
    ..imi doresc din suflet si iti doresc sa pastrezi din farmecul bucuriei si zambetul copilariei cate o farama pentru totdeauna!!! eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *