Endless Poetry, un film despre cat de frumos este suprarealismul

M-am declarat o fana a stilului suprarealist de la prima interactiune cu el, ca este in film sau literatura, pe mine m-a cucerit iremediabil – e ca si cum ai putea sa zbori. La fel cum m-am hotarat ca filmele sud-americane sunt preferatele mele pentru ca traiesc sincer si intens, ca si oamenii de-acolo. 

Si peste toate acestea, intr-un demers de largire a orizontului cinematografic, am experimentat Experimentalul de la BIEFF.

endless poetry

Prin urmare, am ales sa vad filmul din deschidere, Endless Poetry, la cinema Muzeul Taranului Roman, unde orisicum este o intensa senzatie de bine cand vine caldura si sunt oameni pe afara la o bere, o poveste. Si bine ca am luat bilete, pentru ca prima proiectie a fost sold out. 

mtr

Mi-e putin dificil sa-mi exprim, in alta varianta decat simturile, parerea despre acest film. Si, de altfel, cred ca este complet normal, BIEFF fiind o initiativa culturala care indeamna la empatie si apropiere, la cunoasterea celuilalt prin simturi.

Prin urmare, voi spune doar ca simturile mele au jubilat! Dincolo de suprarealismul curat, ca la carte, l-am simtit ca fiind o poveste foarte calda, sincera, teribil de colorata (sud-americana, pana la urma), tehnic cinematografica impecabila (cred eu), intens vizuala; o poveste frumoasa care traieste plin, eclectic in fiecare secunda. 

Sigur, ar zice un cunoscator, Alejandro Jodorowsky este un avangardist suprem, dar chiar si asa sau chiar indiferent de asta, filmul este extraordinar, de vazut si de simtit si de incercat (cu siguranta) si altele din creatiile lui mai de dinainte; poezie fara final.

2 thoughts on “Endless Poetry, un film despre cat de frumos este suprarealismul

Leave a Reply

Your email address will not be published.