Despre Hidden, fara ascunzisuri

Asa cum ii spune si numele, Hidden este un pub (desi mie personal mi se pare mult mai mult de atat) care reuseste sa se pastreze ascuns, chiar daca este situat intr-una dintre cele mai agitate zone din Bucuresti.

Hidden

La nici 10 minute de mers pe jos de Piata Dorobanti (pe Cornescu 4, mai exact), Hidden este alternativa perfecta pentru cei care nu ies doar de dragul de a fi vazuti si care cauta sa se ascunda de canicula/ger (dupa caz), de griji, rutina sau alti factori perturbatori.

Hidden7

Cum spuneam, termenul de pub – fie el si social – nu ii face dreptate. Am gasit aici locul perfect pentru citit (vedeti poza drept dovada) si carti pe alese, asa ca nu trebuie sa va ingrijorati daca, prin absurd, v-ati uitat cartea acasa. Tot aici au si o terasa micuta, dar extrem de fotogenica, numai buna de stat la o vorba cu prietenii si la un pahar de cidru sau o sticla de bere artizanala. Si ca tot a venit vorba despre bere, pana si eu, o detractoare a acestei licori, ma simt tentata sa ii mai acord o sansa, intr-atat de ispititoare e oferta.

Hidden - reading spot

Hidden1

Sa va mai zic si ca au o selectie de board-games numai buna de destins atmosfera si ca, daca aveti noroc, puteti fi provocati la o partida de sah si de povesti de catre Mihai, cel caruia ii datoram existenta acestui loc minunat, cu influente steam punk si aer de vacanta. In plus, aproape ca nu trece o saptamana fara o expozitie, un targ hand-made, un atelier, o degustare, un concert, o piesa de teatru sau o seara de quiz. Intelegeti acum de ce spun ca este mai mult decat un pub?

Hidden8

Hidden5

Hidden4

Hidden6

Dar cum nimeni nu-i perfect, aflati ca nu au tiramisu in meniu. Partea buna e ca puteti sa veniti cu el de acasa. Partea proasta e ca nici acasa nu am.

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *