Cheile Bicazului, locul unde am vazut toate viorelele la un loc

Pentru mine, locul unde locuiesc bunicii mei este magic, este un fel de bucata rupta de realitate, unde totul are un sens al lui, unde-i verde si sunt flori si unde simt ca este kilometrul meu 0. 

chei

De Paste mereu mergem la bunici, este ceva ce facem de cand eram copii si-mi doresc sa facem daca nu mereu, aproape mereu macar; gasesc, fara dubiu, echilibrul de care am nevoie acolo, linistea si asezarea care fac bine la cap si la suflet. 

Bunicii mei locuiesc intr-un sat in judetul Neamt, la mica distanta de Cheile Bicazului, asa ca profit de fiecare ocazie sa vad minunatia. 

Am fost si de acest Paste intr-o plimbare scurta la Chei si am gasit acolo, pe langa aerul tare care-ti curata mintea ca un detergent de scos pete, decorul care parca-i din filme, cele mai multe viorele pe care le-am vazut vreodata la un loc.

chei 1

Nu mica mi-a fost surpriza sa constat prezenta lor acolo, timpul fiind destul de intarziat la munte si Pastele oarecum devreme, dar am zis sa incercam si tare bine am facut caci era plin de viorele vesele si jucause. Si m-am bucurat mult pentru ca de Paste am o traditie cu mama sa mergem la viorele pe dealuri, dar atat de multe ca acum n-am vazut niciodata in acelasi loc.

Aveam eu o propozitie cu care-mi incheiam compunerile, fara exceptie, in scoala generala, ‘ce frumoasa a fost aceasta zi!’. A fost, frumoasa si plina de culoare.

One thought on “Cheile Bicazului, locul unde am vazut toate viorelele la un loc

Leave a Reply

Your email address will not be published.