Festivalul International de Film Transilvania – TIFF, pentru prieteni – devine o frumoasa traditie. De 3 ani deja, ne strangem gasca cinefila si ne rezervam un weekend prelungit in minunatul Cluj, obicei pe care intentionam sa il pastram.
Mi-am propus ca anul acesta sa imi notez pe biletele toate micile bucurii de zi cu zi si sa le pastrez intr-un borcan al fericii, pe care sa il deschid de fiecare data cand Mercur este retrograd sau cand sufar de amnezie temporara si am nevoie de un reminder cum ca viata e frumoasa. In lipsa unui astfel de borcan pentru 2017, am adunat aici o mica parte a momentelor care mi-au adus fericire in anul ce tocmai a trecut.
In ultimul timp am tot vorbit despre carti cu diverse prietene de-ale mele, despre ce-mi place mie sa citesc (atunci cand nu vad filme, colind locuri sau beau cafele si/sau vinuri) si ce le-as putea recomanda. Si in acest context, ajung iremediabil la Haruki Murakami, favoritul meu all times si atunci m-am gandit ca poate ar ajuta cateva idei despre una dintre cartile lui foarte calde si personale, dar caracteristice lui ca si stil; am ales “Iubita mea, Sputnik”.
Si pentru ca este o carte pe care am citit-o mai demult si peste care s-au intamplat si alte carti si alte filme si alta viata, am descoperit, cu mare surpriza (o spun la propriu, uitasem cu desavarsire ca am scris vreodata) un soi de fisa de lectura de cand am citit-o pe care o voi folosi cu mare drag.
Pentru mine, sa ne intelegem. Nu vreau sa fac generalizari, dar zau ca nu m-ar deranja sa fim pe aceeasi lungime de unda cu acest film. Call Me by Your Name iti scutura zdravan temeliile, astfel incat mi-e greu sa cred ca poti pleca aceeasi persoana la final.
Mirifica Italie, interpretarile magistrale, coloana sonora hipnotizanta – toate mi-au ramas intiparite in suflet si memorie. Ma bucur nespus ca am reusit sa vad filmul lui Luca Guadagnino, dar ma supara gandul ca nu am citit si cartea – ba, mai mult chiar, nici nu stiam de existenta ei. Tot Call Me by Your Name ii zice si este scrisa de Andre Aciman. Apropo, minunat titlu, dar trebuie sa vedeti filmul si/sau sa cititi cartea ca sa il intelegeti pe deplin.
O poveste de dragoste ar trebui sa impresioneze prin autenticitate si prin emotia transmisa, nu prin protagonistii ei (protagonisti care, in cazul de fata, se intampla sa fie doi baieti). “Is it better to speak, or to die?” Cand vine vorba de chestiunile inimii, sper ca raspunsul este, intotdeauna, “to speak”.
Armie Hammer, Timothée Chalamet, ma inclin.
I-am vazut pe DM si in concertele anterioare din Romania si am avut tendinta sa cred ca nu pot sa experimentez mai mult – complet eronat.
